Tolea și Zmei

Într-o toamnă, pe înserate, la Ciocana, pe o bancă, patru gopi. Stau cu picioarele pe scaun, fundurile priponite comod de spetează, râd zgomotos și gândul „Ce or crede alții?” nu îi vizitează. Discută cu poftă, paharele de bere se revarsă într-ânșii unul după altul, iar ei expiră în aerul rece fumuri de țigară. În mijlocul lor, pe locul de onoare, stă Zmei. Sticla de bere o ține strâns în mână ca un atribut al puterii, un pocal regal din care el binevoiește să toarne ambrozie camarazilor săi. Aceștia o primesc cu plecăciune și, în genere, conștienți de vasalitatea lor, se comportă ca niște tocilari poftiți la o masă cu un dictator, care, chiar dacă acum îți povestește cazuri hazlii din tinerețe și te apucă părintește de obraji, în secunda următoare poate să ordone masacrarea a zece milioane de oameni, cu tine în capul listei.
Zmei toarnă în pahare, cu privirea concentrată și serioasă, de parcă execută un ritual, de importanța căruia nimeni altul nu-și dă seama. E tuns scurt și nu poartă căciulă, chiar dacă afară e noiembrie și spre noapte se lasă destul de frig, iar luminile mașinilor care trec periodic pe stradă îi luminează multiplele cicatrice ce îi ornează craniul.
Din negură apare un om, vreo 40 de ani, îmbrăcat într-un palton vechi, dar îngrijit și se apropie încet, cu capul plecat spre ei. E îngândurat, și maxilarul i se mișcă involuntar la acele gânduri, de parcă încearcă să le rugume, iar față îi e străbătute de spasme abia observate, probabil de la amărăciunea lor. La câțiva pași de gopi se oprește, într-o secundă toate gândurile i se potolesc, fața i se netezește, el ridică capul și zice, abia auzit și fără veselie „Bună seara, Zmei.”
Zmei își retrage privirea de la ai săi, zăbăvește o clipă apoi zice:
—Zdarova, dom’ prafésar.
Și către ai săi:
—Uăi, pațani, ian dușe-țî-vî șî guleaiț oleacî.
Acei și-au ațintit privirea spre el, și care a început jalnic:
—Zmei, dap’ am zîs cî…
Nu termină, pentru că zmei îi străpunse cu așa o privire, încât acela se închise pe dată, și cei trei gopi s-au ridicat să plece. Lui domn profesor îi trecu fiori pe spate de la acest gest, i-a reamintit despre privirea acelui tigru pe care l-a întâlnit într-o expediție în Siberia. E una când vezi animalul la televizor sau în cărți ilustrate, și te minunezi cât e de frumos și inteligent, și alta când dai nas în nas cu el, doi metri distanță între voi, și înțelegi că ești complet în puterea acestei fiare, că dacă ea vrea, în clipa următoare tu n-ai să mai fii. Uite, dacă vrea, peste o secundă, tu mori. Dacă o să vrea. Numai dacă o să vrea. Nici durere probabil n-ai să simți decât când va fi deja prea târziu și neimportant. Și uite că acest tânăr…
—Așaz’-ti, dom’ prafésar, îl pofti el. O țîgarî? Pivî?
—Nu…, îngână profesorul, cu o voce de cerut scuze, de parcă îi părea foarte rău nu vrea o țigară, și adaugă: Mulțumesc.
—A, am uitat. Nu bei ș nu fumez, fix ca o muieri, râse Zmei.
—Păi, de ce, se învioră profesorul. Mă simt bine și fără aceste deprinderi dăunătoare, e stupid și periculos să fumezi și să consumi alcool, sincer, Zmei.
—Aaa. Stupi. Și periculos. Iaca auz dom’ prafésar, avem eu un drug cari s-o dus l-a francej în legiune, șî o fost el prin Africa, prin Asia, multi locuri, mai în scurt. Șî ni-o povestit cî acolo în Africa esti un trib, undi, fiecare copchil, la paispriși ani, ca s divinî bărbat, tre sî-i dei unui lei di trii ori cu coaili pisti bot…
—Zmei, îl întrerupse profesorul, nu sunt sigur că există așa ceva…
—A, dap cum. Dacî n-ai citit în cărț dispri asta ș nu țî s-o predat la lecții, ap niș nu existî. Aiștia ca tini niș cî la noi medișina îi cu platî nu cred, cher dacî bașlesc licino bani la doctor. Dispri dânsa jă nu scrii în Constituțîi. În schimb cred în politișieni cinstiț, di parcî nu traesc în țara asta pizdeț blea.
Caroci, eu îș spun și ni-o spus omu. Mai în scurt la dînșî aclo în Africa baietu tre sî-i dei leului di trii ori cu coaili pisti bot ca s divină bărbat. Dacî nu-i reușăști, ap așii mari nu-l recunosc ca a lor. Îl pun s-sî-mbrași ca o fimei, sî stei în sat, sî facî mîncari șî sî speli blidile s-au și mai fac ii acolo. Dacî înșearcî s-sî îmbrași ca un bărbat, ori s meargî la vînătoari, ori puni mâna pe arme în geniri pot sî-l ușidî. Pintru dînșî el nu-i bărbat, îi muieri. Înțalegi? Pintru ca s șii mujâc tre sî-i dai leulu cu coaili pisti bot. Șî ii nu dijeaba sî tem, pi mulț leu îi prindi șî-i farmî nahui, începând cu coaili. Șî uiti cî șineva po sî zîcî cî îi un obișei stupid, șî periculos, șî fîrî sens, șî nu-i numaidicît s fași asta ca s șii bărbat, șî cî po s șii un vînator bun ș fîrî asta, da știi șeva? Pohui. Pohui de toate asta. În cultura lor, ca s șii bărbat, tre să dai leului cu coaili pisti bot șî punctum. Asta fac barbațî. Da la noi, la moldoveni, mujiși beu șî fumeazî.
Domnul profesor, Anatolie Pentru, căci așa îl chema, tresări un pic la cuvântul „moldoveni” și Zmei, observând, îl întrebă:
—Și-i?
—Ai zis „moldoveni”, dar vreau să-ți spun că suntem, de fapt, români.
—Aaa, iar huineaua asta. Uiti, dom’ prafésar, îț spun eu cî existî un popor moldovinesc. Ș nu ma rifer amu la limbî, la istorii sau altă huinea. Eu îs pre prost ca s ma razbiresc în asta. Nu m-o-nvațat multî lingvisticî șî etnlojii în a nii șăpti ani di școalî. Popor moldovinesc există din simplu motiv cî există așă cuvînt, „moldoveni”. Atâta tot. Tu di cînd exiști? Di cînd ti țîi minti, di cînd ț-ai spus sîngur țîi „eu”. Ap iaca tu când ai învațat cuvântul „eu” te-ai conștientizat, ș la fel și cu moldovenii, di cînd folosăsc acest cuvînt, s conștientizazî ca moldoveni. Pohui dacî îs di jinî rușîi, dacă din prișna lor am devinit moldoveni. Tu iaca, binevol ț-ai zîs sîngur țîi „eu”, sau asta din prișna cî parințî ti-o învațat șî ti-o impus? Iaca dac-ai și fost sîngur pi o insulî nilocuitî, ai și înșeptu s ti coenștizăz?
Ladna, pohui di asta. Cuvintili conteazî, dom’ prafésar. Noi spunim cî sîntem moldoveni, deși români. Adicî mai întâi moldoveni, ș-apoi români. Pi când unu din România îț spune mai întîi cî îi român, ș-apu moldovan, munteam ori ardilean. Înțaleji? La fel șî rusu. Mai întâi îi ruskii, și apoi moscvici, sibireac sau leningradeț. Înțaleji? Și, xtati, ai observat numa și cum am zîs „din România”? Iaca di și noi tăț spunem „în România”, „la România” șî așă mai diparti? Iaca ardileni când erau sub unguri nu zîșeu așă, zîșeu „Țarî”, cu litirî mari. „Am niști neamuri cari traiesc în Țarî”, „Vreu sî ni unim cu Țara” șî așă mai diparte. Înțaleji? Șî vabșă tăt huineaua asta, cî noi ni paimi și limbî graim, cî la noi îi tabu sî numești sî spui pi numi limbii di stat. „Limbă. Di. Stat.” Și huinea blea, niș nu sunî. Iacă tăt huineaua asta, ap ie pintru și? Di și nu putem spuni lucrurilor pi numi? Di și nu putem și sinceri macar cu noi? Da macar ș faptu cî di 20 di ani di când există Moldova noi nu ne-am unit deamu puni pi gânduri. Dacî sîntem așelaș popor, di și preferăm s traim în douî stati?
Anatolie Petru tăcu, iar Zmei trase adânc din țigară. După ce exhală, spuse:
—Ladna, zadubi, tăt huinea, pa liubomu moldoveni pisti vreo cinzăși di ani as disparî.
—Asta cum? s-a înviorat profesorul. O să dispară?
—Dap, genocidu, pronunță Zmei ca pe un lucru evident.
—Genocid? Genocid al moldovenilor? Dar, de către cine?
—Cum di cîtri șini, rosti cu voce groasă gopnicul. Di cîtri moldoveni.

Posted in Uncategorized | 2 Comments

My personal Stavilă

Posted in Uncategorized | 3 Comments

Maryjane

Vseo. Sunt disperat. Nu găsesc nici în ruptul capului. Deci: cine îmi vinde niște Maria Ion? De dorit omul să se ocupe serios, că am de gând să cumpăr regulat. Comentează la această postare și lasă un mail.
P.S.: Dacă nu trag simt că o să înnebunesc cu tot stressul ista.

Posted in Uncategorized | 4 Comments

Hai să-i futem un matriarhat

Vrau matriarhat. Vrau matriarhat, blea, vreau, blea, un matriarhat. Nu vreau egalitate dintre sexe. Ea, în teorie, e frumoasă, dar pusă în practică, nu știu cum se primește că tot eu măgar rămân. Ceea ce vreau de fapt e matriarhat, ca femeile să îndeplinească funcțiile sociale ale bărbaților și invers.
În așa condiții, cu trei ani în urmă, nu m-aș fi dus nici pe dracu la triplu fututa mea facultate, pentru că grija unde o să-mi găsesc de lucru și de unde o să iau bani nu ar fi fost pe ordinea de zi. În schimb, m-aș fi dus la ceva care chiar să-mi placă, gen limbi străine, sau filosofie, sau istorie, sau literatură medievală engleză, sau, pe scurt, la oricare ar fi altă facultate după care e imposibil să te angajezi, dar unde ai plăcerea să înveți și, mai mult, dacă te ajungea capul să înveți poezii în liceu, cu siguranță ai s-o absolvești cu 10 pe verticală.
Iar în acești 3 ani de licență nu aș fi stat degeaba. Aș fi agățat femei la stânga și la dreapta. De preferat mai mari ca mine, să aibă vreun loc de muncă, vreun scop în viață, vreo niște ceva bani și mașină, și vreo niște intenții serioase care să se termine cu nunta. Aș fi luat bani de la femeie și de la părinți, aș fi umblat cu ei toată ziua pe la cacealcă, că îmi place să am grijă de mine, să fiu frumos, să mă iubească femeile, să mă ducă pe la discoteci din banii lor. Să faci cunoștință cu o fată niciodată nu ar fi fost vreo problemă. Ar fi fost suficient doar să îmbrac în haine înguste și să las cât mai multă piele goală, o să alerge singure după mine cu limba scoasă să-mi afle telefonul. I-aș fi dat toate temele mele de acasă vreo unei tocilare din grupă, care pentru un zâmbet și un compliment o să-mi transcrie conspectul, iar pentru un pupic pe obraz o să-mi scrie teza de licență. Sărmana probabil că masturbează cu gândul la mine, și visează cum într-o zi(numai nu azi, poate, mâine) o să-i ajungă curajul să mă invite la o întâlnire. Sărmănica… într-un fel îmi pare rău de ea.
Sexul tot niciodată nu va fi o problemă. E suficient doar să mă întind pe spate, mai departe femeia va face totul singură, că eu sunt sexul slab, și trebuiesc iubit și mângâiat.
În timp ce fac facultatea mă doare în pulă de catedra militară. Războiul nu e treaba noastră, a bărbaților, noi suntem făcuți să avem grijă de copii și de vatră. Las’ să se omoare femeile între ele dacă năvălește Smirnov peste noi.
După facultate, opțional, dacă mă plictisesc acasă, sau vreau să am ceva bani de ai mei de care să nu știe soția, pot să-mi găsesc și de lucru. Vreo ceva manager-șef de legături cu publicul și șef secție dactilografiere, mai pe scurt și mai pe vechi, secretar.
Aș umbla cu banii mei pe la cafenele cu prietenii, să discutăm despre fotbal și femei, sau pe la saloane de frumusețe, sau ceva cerc inutil de dansuri.
Pe urmă, când eu și femeia mea vom decide că vrem copil, o să-mi iau un concediu de paternitate(?) și o să stau 3(!) ani acasă, nefăcând nicio pulă și primind pentru asta bani ca pentru o zi de muncă full-time. Încă aș fi pizdit aici pe blog că vai ce nedreptate, firmele nu vor să angajeze bărbați, pentru că managerii nu sunt proști să plătească 3 ani la rând salariu pentru tăiat frunze la câini. Și încă aș fi pizdit că eu primesc mai puțin bani decât femeia-mea, deși serviciul meu e la fel de greu și responsabil. Și încă aș fi pizdit cât de discriminant este că sunt nevoit să pun chiloții soției în mașina de spălat și să apăs butonul, și cât de istovitor este să-i fac cartofi prăjiți când vine de la lucru.
De fapt, care nahui blog? E în genere nu aș ști cum să pornesc un calculator, pentru că de fiecare dată când îmi va trebui să fac ceva la el, o s-o rog pe soție-mea, iar drept răsplată o s-o pup și o să-i repet întruna cât de deșteaptă e ea la mine și ce m-aș face fără ea. Așa e, dacă femeia e capul, bărbatul e gâtul și e bineștiut că în istorie, în spatele oricărei femei puternice(Iulia Caesar sau Alexandra cea Mare) mereu a stat un bărbat și mai puternic.

Posted in Uncategorized | 13 Comments

Google Moldova/România ar trebui să facă un rebrending

Posted in Uncategorized | 3 Comments

5 minute depression

 

Noaptea încă îmi mocnește în ochi, dar deja știu că ziua o să fie rea.
Fotografii de vedete, pâine pe un ziar
Și, ca de obicei, față îmi arată cum ar fi,
Iar pe păr am un gel oarecare.

Fumez în gura sobei, e cald, versurile mele—un pic de rușine.
Undeva pe perete am o diplomă—locul trei la sărituri în distanță.
Iarăși nu sunt bun de nimic, mai bine mă duc să mă culc.
Nu privi pozele mele

Pentru că nu-i nimic în mine și nimic nu valorez,
Iar roșul sângelui meu e doar un fel de glumă.
Și cât de des se poate aș vrea să uit
Că nu-i nimic în mine și nimic nu valorez.

Tu să-mi veghezi visele și să vii oricând vrei,
Să aduni la un loc toate aceste clipe ale vieții mele
Și nu mă liniști că tot așa o să fiu
Pentru că nu-i nimic în mine și nimic nu valorez.

Posted in Uncategorized | 15 Comments

Două bloguri cunosc pe lume…

…și unul dintre ele e jurnalul uite acestui pacient. Eu huioznaet ce reacție o să aveți voi, da pe mine mă rupe în hohote de râs și când citesc a 500-a oară.

http://blog.nistru-prut.info/

Pizdeț. Prosto pizdeț. Мицгол 2.0 с молдавской локализацией.

Posted in Uncategorized | 2 Comments

Întrebări și răspunsuri

Cea mai coioasă(în sens metaforic) blogheriță din Moldosferă și-a făcut, cu ocazia aniversării blogului, o secție de întrebări și răspunsuri. Genu’, ciuvacii scriu în comentarii întrebări și omu’ răspunde.
Eu huioznaet câți ani are blogul ista, sau când își are onomastica, dar mi-a plăcut ideea. Hai, dați întrebări, dacă-s tefere, le răspund pe toate. Все что вы всегда хотели узнать но боялись спросить.

Posted in Uncategorized | 69 Comments

Likbez tipografic #1

Posted in Uncategorized | 3 Comments

Mi-am tras Tumblr

Just beacuase.

http://hitlerismybitch.tumblr.com/

Posted in Uncategorized | Leave a comment
  • My Tumblr


    • Filmu-i huita. Poate găsesc cartea. Poate nu e huita.


    • photo from Tumblr

      Ia să-mi mai zică cineva că rușii au câștigat războiul fără ajutor american.


    • photo from Tumblr

      Praise Virgin Mary!





    • Watchlist, adnaznacina


    • photo from Tumblr

    • >Pre diştept s şii tot nu-i ghini.

      Oh yeah? How would you know?

    • photo from Tumblr

      Охуєнчік.


    • Ohuieti

      The Emotiv SDK

      The Emotiv Software Development Kits offers the opportunity for you to create applications that can be controlled by your mind and/or leverage the Emotiv EPOC technology to conduct EEG research.

      You can choose from the following programs depending on whether you are an independent researcher (individuals, companies or incorporated entities that had a turnover less than US$100,000 in their last fiscal year), educational institute or enterprise.

      All of the Emotiv SDKs include a 14 channel, high resolution, neuro-signal acquisition and processing wireless neuroheadset and our proprietary software toolkit that exposes our APIs and detection libraries. The kit provides an effective development environment that integrates well with new and existing frameworks.

      http://www.emotiv.com/apps/sdkhome.php

    • I´m too old for this shit.

  • Citesc acum

  • Man Is Wolf to Man: Surviving the Gulag by Janusz Bardach
    Man Is Wolf to Man: Surviving the Gulag by Janusz Bardach
  • Envisioning Information by Edward R. Tufte
    Envisioning Information by Edward R. Tufte
  • Cel mai iubit dintre pamânteni by Marin Preda
    Cel mai iubit dintre pamânteni by Marin Preda
  • Design Patterns: Elements of Reusable Object-Oriented Software by Erich Gamma
    Design Patterns: Elements of Reusable Object-Oriented Software by Erich Gamma
  • Metamorphoses by Ovid
    Metamorphoses by Ovid